Previzibil!

Pornind de la o discutie pe care am avut-o iesind de la Valkyrie, cand am fost acuzata de insensibilitate fata de finalul tragic a lui nenea Cruise si la raspunsul meu prompt: pai stiam finalul, ca deh am facut un pic de istorie la scoala, am inceput sa ma gandesc la ce invelis gros, protector ne ofera previzibilitatea. Suntem mai putin dispusi sa cedam psihic cand stim ce urmeaza. Daca am trai intr-o lume previzibila totul ar intra in normal. Ceea ce nu stim ne descurajeaza, ne lasa rani si sfarsim invariabil la spitalul 9. Cand esti acuzat de previzibilitate e ca si cum iti da cineva cu un topor in cap. Pai di ci? Da, nu am avea momente de inaltare transcendentala, dar in acelasi timp nu am sfarsi morti beti in vreun sant, femeia de la cabina telefonica din intersectie nu ar mai zbiera si ar busi telefonul desi nimeni nu se afla niciodata la celalalt capat al firului, nebunul din metrou nu m-ar mai urmari cu privirea pierduta in geam si nu s-ar mai balangani amenintator cu pumnul strans,scrasnind din dinti, barbatul inalt nu ar mai ingenuchia in Unirii, masina nu ar mai trece lasand in spate batranul intins pe jos.

Nu am de gand sa ma bag intr-o discutie filozofico-balegoasa despre predestinare etc., ci doar imprevizibilul a devenit cam overrated.