Castile bate-le vina

Oamenii care poarta tot timpul casti nu-si suporta propriile ganduri.

Mi-a ramas replica asta dintr-o comedie siropoasa, dar care se pare ca a aruncat si un lucru inteligent in amalganul de dialog fara sens.

Acum un an nu suportam oamenii cu casti. Ma pierdeam incontinuu si oricand aveam nevoie de indicatii descopeream cu stupoare ca nimeni nu ma aude. Trebuia sa ma plimb circa 5 minute prin multime sa studiez cine pare sa fie constient ca exista viata in jurul lui.

Acum am ajuns sa ma integrez perfect in peisaj intrucat singurul loc unde imi dau jos castile e buda. M-a enervat la culme replica aia,si oricum intrucat nu ma pot abtine sa studiez oamenii am descoperit privirile ratacite ale celor cu casti, plimbandu-se drept pe micul peron de metrou. Ignorand orice urma de viata umana, cu irisii pierduti in propria lume. Si din contra, par mai constienti de gandurile lor decat celelalte vietati marunte care pierd vremea vorbind despre absolut nimic.

Si tot imi apare intrebarea: oare ei sunt cei care fug de viata sau cei care o imbratiseaza prin cel mai la indemana lucru posibil?

Leia Mais

My Statistician Could Have Painted That!

Intotdeauna mi-a placut arta. Nu recunosc artisti celebri si nici nu ma dau cunoscatoare. Eu sunt avida dupa starea pe care mi-o induce o pictura, un desen, o fotografie si nu ma intereseaza de obicei cine a pictat sau cati euroi m-ar costa respectiva pictura. Adevarata arta este cea care-ti ridica parul de pe maini, e efectiv o stare bruta de euforie instalata pentru acele cateva momente in care stau hipnotizata de o curba, de o pereche de ochi inlacrimati sau de un punct pe o foaie. E proiectia propriului meu eu si propriilor mele senzatii pe care de altfel in sinea mea nu le gasesc o forma, o expresie.

Si cum va exista intotdeauna intrebarea ce este arta si ce nu, am dat peste un quiz care-si pune exact problema asta. Bine, e vorba de arta moderna si de pana unde poate merge abstractul, aspect aplicabil si in literatura.

Ideea e ca nu o sa va mai simtiti prost cand veti fi intr-o galerie si vedeti ceva de genul:

Piet Mondrian

Compoziţie cu roşu, galben şi albastru
1921

Puteti vedea cum coltul din stanga sus se completeaza cu cel din dreapta jos, echilibrul si amestecul perfect al culorilor.

Criticii vad influente calviniste si hegeliene, dar este dificil sa se opreasca numai la acestea. Autorul spune: "Eu construiesc linii şi combinaţii de culori pe suprafeţe plate, ca să exprim frumuseţea generală cu conştienţă maximă. "

si voi scoateti porumbelul "Eu nu inteleg" care bineinteles se va propaga pe holuri in ecouri de ai senzatia ca pana si peretii tipa "Blasfemie!".

Vedeti statisticile raspunsurilor aici.

Leia Mais

FarmaMall-urile

In ultimul timp am fost des la farmacie. In principiu pentru ca sistemul meu imunitar este cel al unui omulet care a trait intr-o bila de sticla toata viata si cum iese afara e pe cale sa moara, dar si pentru ca imi place sa merg la farmacie.

Dar cum domle sa-ti placa sa mergi la farmacie? Cand eram mai mica si pana de curand perceptia mea despre farmacie era ca e locul ala de miroase a medicamente si unde troneaza o gagica cu ochelari si fata de viespe care o sa-mi tranteasca un "nu tinem asa ceva" la orice ii zic eu.

Mi-am dat seama cam cat de tare s-au rebranduit farmaciile, fara ca macar noi sa constientizam schimbarea. Farmacia nu mai e locul ala inspaimantator, cu o duzina de pastile ambalate in cutiute de plastic. Farmacia a devenit un loc "cool", unde te duci sa admiri cele mai noi lotiuni de corp si cea mai buna apa termala, de unde ajungi sa cumperi cadouri de Craciun pentru ca seturile alea roz arata delicios. Un fel de mall pentru oameni culti in materie de produse. Citeam pe un blog un articol care mergea exact pe ideea asta, ca omul se plimba in farmacie, se uita, inspecteaza, compara si nu se mai duce direct cu reteta la casa. Nu mai vorbim de cardurile de fidelitate care salasluiesc in portofel ca dovada ca farmacia tinde spre ideea de shopping, de butic si nu unealta a diavolului aka doctor.

Pana si vanzatoarele nu mai sunt farmaciste. Tinere, zambitoare, se uita impreuna cu tine la ce rimel nou a adus la raft, glumesc si rad ca o crema miroase a ciocolata. Imaginea icebergului care rosteste cuvinte in japoneza e pe cale de disparitie. In ciuda prieteniei nou descoperite cu farmacistele, increderea mea cand vine vorba de medicamente se duce tot la cea care arata ca o tocilara neatinsa de "lumea exterioara". Cu cat pare mai a dracului cu atat stiu ca o sa-mi dea medicamentul ala cel mai amar si scump, dar care o sa ma trateze pe vecie sau macar o sa ma faca sa fug de el si implicit de boala.

Leia Mais

Am lipici la misogini

In conditiile in care 18 ani am locuit cu misoginul de taica-miu, apoi mi-am tras un prieten cel mai bun, ce isi manifesta la fiecare 5 secunde superioritatea fata de specia feminina si apoi am nimerit intr-o firma preponderent masculina (acum nu mai e cazul ca au cam fugit)m-am educat sa fiu tot timpul en garde, sa fiu orice mai putin pretioasa, fragila si dulce. Pana cand mi-am dat eu seama ca lupta asta pe care o dadeam zilnic nu-si avea rostul. Nu zic ca acum nu mai raspund intepaturilor sau atacurilor, diferenta e ca o fac in gluma, fata de vremurile sumbre ale adolescentei mele cand trebuia sa ma cert ca femeile nu sunt numai de bibelou si ca barbatii s-au impus prima data prin Epoca de piatra prin simplul fapt ca erau niste brute.

E ca si in cazul oamenilor destepti. Dintotdeauna s-a zis ca oamenii destepti sunt modesti, ca ei nu simt nevoia sa se manifeste si stau la locul lor umili. Ei, ideea e ca oamenii destepti nu se manifesta pentru ca din contra sunt de fapt si de drept cam aroganti. Omul destept e constient de valoarea lui, simpatizeaza cu cei mediocrii care se chinuie si detesta prostii fuduli, incapabili sa vada unde le este locul in lantul trofic social. Un om destept nu ridica aproape niciodata vocea pentru a se impune, nu incearca sa epateze si aduce argumente pertinente de fiecare data, fara nervii de rigoare in cazul unui conflict, pe care va incerca oricum sa-l evite pana in ultimul moment.

Cam asa e si cu barbatii misogini si femeile. In clipa in care se trezeste cate una ca noi suntem destepte, frumoase si devreme acasa, mie personal imi vine s-o dau cu capul de ceva. Trecand peste glumitele de rigoare cu barbatii este porci, exista momentele acelea de seriozitate cand aud cate o individa laudandu-se cu cat de independenta sunt eu si cat de mult creier salasluieste in interiorul cutiei asteia de carton, exact atunci cand nu e cazul sa mentioneze acest lucru, incat imi vine sa ma duc direct la tata si sa dau mana cu el.

In momentul in care femeile nu vor mai simti nevoia sa fie egale cu barbatii, inseamna ca de fapt sunt. Vrem sa fim egale, inseamna de fapt si de drept ca recunoasteti ca nu suntem.

Dupa parerea mea "umila", trebuie doar te cunosti foarte bine, sa stii de ceea ce esti capabila si de ceea ce ai facut pana acum in sensul asta. Cu cat te educi mai mult, cu cat te axezi pe dezvoltarea ta ca si om, nu pentru a le tine piept idiotilor de pe lumea asta, ci pentru respectul de sine, cu atat nu le vei da apa la moara misoginilor.

Postul a pornit de la videocilpul asta:

Leia Mais

Geometrie tarzie

Pe podea zace un mar verde. La stanga un laptop negru si niste fulgi de popcorn. Ma uit scarbita la haosul de pe covorul albastru. Un castron de salata alb cu pete verzi. Niste papuci albastrii langa el si o tigara aruncata oblic. Ma apuca iar sictirul fata de propria-mi dezordine. Imi imaginez cum vine un duh si dispar cu toatele si o sa fie iar liniste...pe covor. Luciu de buze patand in roz o factura pe care probabil am uitat s-o platesc. Fierul de calcat se rasfrange intr-o oglinda L’Oreal, iar in vibratie boxele fasnesc un ziar vechi de cateva zile. Privesc tamp. Nu inteleg nimic de pe covor. Ma dor irisii numai uitandu-ma. Nu asa ar trebui sa-mi arate covorul. Casc fixand foehnul.

Imi vine in minte ceva de armonie universala. Ma uit iar la albastru. Petele verzi potrivindu-se perfect cu marul, scrumiera incadrand papucii, tigara in parelel cu laptopul si fierul ca un rege ce se admira in simetrie. In partea dreapta nu e nimic. Doar o cana formand un triunghi cu linia deseurilor. Foehnul intr-un cerc format din factura, papuci si castron si tigara...e geometrie peste tot. La dracu! Armonia ma izbeste ca un granit in crestetul capului.

Nemernica e peste tot…chiar si atunci cand crezi ca ai pierdut-o definitiv. Te va gasi intr-o zi fie ea si pe un covor.

P.S. Cred totusi ca o sa mananc marul. Dupa ce-l spal, bineinteles !

Leia Mais

Keyword: d'ale vietii

Când m-am decis să scriu blogul asta m-am gândit doar la mine, la faptul că o să aflu ce crede lumea despre mine, că o să-mi perfecţionez scrisul pentru că altfel s-ar duce dracului la cât de des exersez şi nu în ultimul rând că o să împărtăşesc cu restul gânduri pe care în mod normal le păstrez încuiate în cutia asta de piele.


Statcounter-ul l-am pus în aceleaşi scopuri egoiste ş narcisiste. Ceea ce nu ştiam de fapt e că pe lângă feedback, o să primesc şi altceva: intimitatea oamenilor. Oamenii caută cele mai tâmpite lucruri pe internet, cele mai socante dupa care am fost gasita fiind: status de WC si caca negru (iar mi-am asigurat traficul:D).


Insa keyword-ul de azi a fost de alta natura. Au mai fost si altele insa acesta mi-a lasat un zâmbet amar. Cineva a stat in fata computerului si a tastat: "vreau sa fug." Poate ca unul din cele mai intime ganduri ale sale pe care eu acum il stiu. I-am tradat increderea in unul din cele mai anonime medii posibile. Si de fiecare data cand vad analiza, imi imaginez persoana respectiva...Ce simtea ea atunci cand a apasat cuvintele...ce i s-a intamplat de a ajuns sa caute pe google lucrul acela...La fiecare imi vine cate un flash in fata ochilor, o poveste...


Ma intreb daca si-a gasit raspunsul pe google. Si o vad, o adolescenta de 16-17 ani, satula de parintii care o fac sa se simta prost, simtindu-se straina in propria viata si care nu stie cum sa evadeze. Si uite asa cu statcounter mai aflu ceva despre cum e sa nu fii buricul pamantului.

Sper ca ai reusit sa nu mai ai de ce fugii.

Leia Mais

Leapsa 1

Am primit o leapsa de la Zaki care suna cam asa: "Cum sa intri in advertising."
Sincera sa fiu nu stiu pentru ca pot sa zic ca m-am chinuit putin si nu am reusit inca sa intru acolo unde vroiam eu.

Daca esti o fata (dragutza intr-adevar) ca mine care nu straluceste in tupeu si diaree verbala e mai dificil. Nu zic acum ca trebuie sa aberezi ca sa intrii in publicitate, ci sa stii sa te vinzi foarte bine mai ales cand nu ai experienta asa cum e cazul meu. Sau sa ai pile, dar degeaba, ca dupa aceea zbori repede daca nu arati ca meriti.

Apoi ai nevoie sa fii pasionat de publicitate. Tin minte ca citeam candva un interviu cu un copy al carui nume din pacate nu mi-l amintesc (am memoria extrem de selectiva...in a bad way), care spunea ca ai material de copy daca atunci cand la pauzele publicitare intotdeauna tipi sa nu schimbe programul, daca stii sloganele multor branduri romanesti si nici macar nu te chinui sa faci asta, daca te holbezi pe strada dupa noile panouri s.a.md. Sincer cred ca urma sa zica daca stai cu punga de popcorn atunci cand stai pe iqads:D Ideea e ca trebuie sa ai publicitatea in sange like shoes, coffee etc.

In final, mai ai nevoie de un lucru, care se aplica si in PR. Sa-ti vezi interesul. Adica lasand caii verzi pe pereti pe care ii citesti dintr-o carticica frumoasa si colorata, adevarul e ca cel care conteaza intotdeauna e clientul. Si chiar daca atunci cand gandesti ai in cap tot timpul targetul, totul se invarte cu adevarat in jurul clientului. Asta o zic pentru ca mi-am lovit o data basmele de realitate si oricat de frumos e sa visezi ca e totul roz si atunci cand o sa fiu eu copy o sa fac cea mai genial spot ever...actually u cannot.

Sunt intr-o dispozitie proasta. Imi pare rau. Nu renunt la visul meu de copy but untill then...reality. Leapsa merge mai departe la Tunaru, Razvan si Flavia.

Leia Mais

Coffee time

Din tot minunatul curs de Tehnici si strategii, un singur lucru m-a pus pe ganduri si anume ca mirosul şi gustul sunt influenţate socio-cultural. Adica sunt constienta ca suntem in permanenta influentati de contextul socio-cultural in care traim, ca 90% din ganduri nu sunt practic ale mele, ci au fost puse acolo, ca un mic robotel ce sunt, dar si mirosul si gustul sa nu-mi apartina? Si gandindu-ma ce anume nu mi-a placut sa miros sau sa mananc si datorita presiunilor din afara a ajuns sa-mi placa, a aparut luminita de capatul tunelului.

Intorcandu-ma in perioada de "tabula rasa", si anume copilaria mi-am amintit de cafea. Nu-mi placea mirosul de cafea si prima data cand am gustat mi s-a parut de-a dreptul dezgustatoare. Cum am ajuns sa fiu dependenta de ea nici nu-mi amintesc...Sunt multe alte alimente si bauturi pe care le poate considera lumea superioare, rafinate etc si pe care nu le-as consuma (caviar, caracatita, coniac etc), dar simplul fapt ca exista unul de care sunt constienta ca mi-a fost implementat de "the others" ma ajuta sa nu mai am tendinta de a ma considera ca nu fac parte din mecanismul asta mare si pe alocuri urat, numit societate.

I still can't remember others...

Leia Mais

Fara fumuri

Ma trezesc frumusel de dimineata si deschid 9AM-ul.In sfarsit o veste buna. S-a inventat tigara electrica!! So...nu mai trebuie sa-mi fac griji ca va trebui de acu incolo pe vant, pe ploaie,pe grindina sa stau afara ca sa trag un fum.

"La prima vedere, aceasta arata ca si o tigara normala. Alba, cu filtru, avand aproape aceeasi lungime. Insa in interiorul sau se ascunde o camera de vaporizare ce transforma nicotina lichida in vapori ce sunt inhalati apoi de fumator. Aceasta inventie, spre deosebire de o tigara normala, este mult mai sanatoasa, desi pare un pleonasm. In componenta ei nu este decat un ingredient, si anume nicotina. O tigara normala are, pe langa tutun, peste 4.000 de substante chimice printre care si gudronul, principalul vinovat pentru bolile cauzate de fumat.

Tigara electrica este alimentata de o baterie, are un varf rosu ce imita tigara normala si gustul asemanator. Producatorii sustin ca aceasta poate fi folosita in locuri unde fumatul este interzis, pentru ca nu produce fum si nu este daunatoare celor din jur. Acestia dau asigurari utilizatorilor ca nu se pot imbolnavii de cancer pulmonar."

Mintea-mi plina de incantare si-a pus o intrebare: oare insa mai are vreun farmec o tigara fara fum. Cand ajung la tigara electrica imi dau seama de fapt cam cat de disperata sunt, intrucat ce-mi place cel mai mult la dependenta mea e felul in scot fumul. Il scot incet, rotocoale cand sunt melancolica, pe nari cand sunt nervoasa, prin coltul gurii cand sunt sictirita, in pulverizari repetate. Si-mi dau seama ca e universal-valabil. Deci o prima consecinta e ca nu mai transmiti nici o stare, ci pur si simplu tragi ca disperatul dintr-un cilindru alb. Pe langa asta singurul lucru care-l face pe un fumator interesant, boem, atractiv pentru nefumatori e exact fumul,care trebuie sa recunoasteti ca e uneori hipnoza.

Concluzie finala: totusi este trist in lume...

Leia Mais

Meditand si aberand

Exista 3 cuvinte care-mi marcheaza existenta. Mama e primul. M-am nascut cu el in gura si-mi dau seama ca-i duc dorul pentru ca ma trezesc fetus in fiecare dimineata. Il folosesc acum in scopuri mai putin ortodoxe:P Al doilea e Dumnezeu care se mai transforma din cand in cand in dooooamneeee! E cuvantul la care-mi raportez existenta de prea multe ori si pe care-l invoc cand el e probabil pe o plaja la capatul Edenului cu un Mai Tai la soare. Numarul 3: dracu. Pentru ca ne ducem cu totii dracului!

Altele?

Leia Mais

Cafeneaua Actorilor

Cred ca cei care mi-au citit blogul stiu deja ca sunt fana Cafeneaua Actorilor. Azi in timp ce infulecam o salata Act 3 stateam iar si ma gandeam la genialitatea tipului din spatele acestui pub.

Stand io asa cu bucata de paine intr-o mana ma intrebam cam care e targetul acestui pub. La o masa erau doi tipi imbracati la costum de peste 40 de ani, vorbind afacereza in timp ce unu schita pe o foaie vreun plan ingenios de marketing. In spatele lor o tipa blonda cu un sirag de perle la gat, machiata discret doar pentru a-si masca cei aproape 30 de ani si cu barbia sus aratandu-si superioritatea. Langa mine, doi nemti se chinuiau sa-i explice chelneritei ca vreau bere draft. In spate doua hippies de 20 de ani luate la un loc, cu cate o bere in fata, injurand chelnerita. Inca vreo doua cupluri cuminti si indragostite. Cate un cap de emo din cand in cand, spargandu-se in figuri si fata mea psihotica, asteptand ca vreunul sa se impiedice si sa cada in freza lui tepoasa. Plus o masa de barbati ochind "bucatile bune" din restaurant plasati langa cea a Cristinei Cioran. Ce au oamenii astia in comun?

Varsta: daca poti numi cei intre 13 si 60 de ani target!
Venit: de la 150 de euro pana la 2000.
Studii: analfabeti, fara liceu, masteranzi, doctoranzi...un mix/ varza dezorientant/a.

Mult timp m-am intrebat de ce e tot timpul full in cafenea cand la o prima vedere toti venim din din alta poveste. Mancarea e geniala, recunosc, insa serviciul lasa de multe ori de dorit(except the gay waiters). Te duci pentru ca e un brand bazat pe relaxare, destindere, voie buna, dar mai mult de atat primeaza denumirea si anume cuvantul cheie: actor. Suntem uniti de ideea de actor. Suna bine: locul unde se intalneaua actorii, artistii, boemii, visatorii, creatorii de trenduri...aspiri sa fi ca ei, sa le furi din personalitate, din tot ceea ce reprezinta ei: modele, figuri de neatins, vieti traite la maximul artistic. Sunt chiar curioasa daca mitul asta ca actorii sunt cei care o frecventau pe timpuri e chiar adevarat.

Asa ca data viitoare ma inarmez iar cu fata mea de VIP, scot fumul pe nari ca o cool ce sunt si comand o salata Act 5 poate poate primesc si aplauze:D

Leia Mais

Leapsa

Am primit leapsa de la nenea Tunaru si cik tre sa scriu 8 lucruri care-mi trec prin cap cand nu-mi propun sa ma gandesc la ceva anume.So...la ce ma gandesc io acum...
1. ma gandesc la nimic. e epuizant trust me.
2. de ce porcii nu zboara? vreau sa vad un porc cum zboara!
3. de ce toate tipele din secolele 18-19 ce purtau corset aveau sani mari? i mean how push up can u get?
4. vreau sa ma intorc la gradinita si sa ma bat pe scaunul roz.
5. daca se reunesc furnicile din apartament si ma iau in zbor? oare ar putea sa ma care? adik daca tunaru se tot gandea de cati porumbei e nevoie sa te ingroape in gainat io ma intreb de cate furnici e nevoie sa ma ridice de la sol...
6. ce tare ar fi sa aud gandurile oamenilor...si eventual pe ale mele...
7. cum ar fi fost sa cada dulapul cand statea una din noi sub el?
8. trebuie neaparat sa ma duc sa fac pipi. iar mi-e lene sa ma culc.

noapte buna tuturor

Leapsa merge mai departe la http://irinabulgaru.wordpress.com/,http://disteenct.wordpress.com/, http://decesipentruce.blogspot.com/, http://expresiv.wordpress.com/, http://vorbelemele.com/

Leia Mais

Nu am cuvinte

Singurul lucru la care m-am priceput vreodata au fost cuvintele. Amandoua profele aproape de inima mea care m-au instruit in taina cuvintelor mi-au zis ca eu sigur o sa scot un roman intr-o zi, pentru ca intotdeauna puteam descrie orice prin cuvinte fara sa fie nevoie sa stiu despre ce vorbesc. Nu stiau desigur cat de delasatoare m-a facut mama.

Dar ce te faci cand ramai fara cuvinte? Mi-am dat seama ca avem un vocabular atat de saracios, ca uneori trebuie sa apelez la un cuvant in alta limba pentru ca nu are echivalent in limba romana si aici nu ma refer la termenii de argou ci pur si simplu ca exista acele cuvinte pe care daca le-as traduce ar rezulta o intreaga fraza. Asa ca as recomanda ca in loc sa se faca atat de multe modificari gen "niciunul" legat etc cei de la Academie ar trebui sa inventeze cuvinte, si tot sa inveteze astfel incat sa nu mai fie nevoie vreodata sa zicem: "am ramas fara cuvinte". Sunt atat de seci de semnficatie cuvintele care ar trebui sa fie cele mai bogate in sens: fericit, suparat, trist. De fiecare data simtim nevoia sa adaugam ceva. De ce n-am putea sa zicem: sunt fericit si atat, interlocutorul sa nu mai intrebe nimic dupa aceea.

Singurul cuvant care mi se pare demn de limba romana e "dor". Cand zici "dor" mi se pare ca nu mai e nevoie sa mai zici nimic. Dar atat. Sper sa vina ziua in care dupa ce i-am dat un search creierului, sa nu mai imi apara grimasa asta pe fata cand realizez ca...inca nu s-au inventat cuvinte...

Leia Mais

Nu va apucati de fumat!

Nu suport oamenii care se baga intr-o chestie fara sa stie despre ce e vorba. De aceea m-am decis sa scriu acest post pentru cei care s-au apucat recent de fumat sau vor sa se apuce, chiar sa se lase, poate poate pot schimba ceva.

In urma cu 2 saptamani o prietena de-a mea acuza dureri in zona plamanilor si intrase in panica ca ea are ceva grav. A fost de ajuns sa vorbesc cu ea un sfert de ora ca sa spuna la sfarsit: ma las de fumat. Acum fumeaza foarte foarte rar, asta numai pentru ca nu stia ca pentru placerea fiecarei tigari un fumator accepta anumite "compromisuri". Si nu stiu daca vreti sa le acceptati.

Toti prietenii stiu ca sunt o fumatoare inraita. Fumez peste un pachet juma pe zi, mai ales in ultima perioada reusesc sa trec uneori si de doua. Iubesc tigarile, si daca as putea sa fumez si in somn as face-o. Nu e o chestie cu care sa ma mandresc desi daca pot spune asa, nu multa lume poate "face" ce fac io:P

Adevarul ca nici o reclama nu ma convinge, nici o poza, nici un avertisement negru pe alb ca fac cancer. Pentru ca un fumator se gandeste ca nu i se poate intampla lui. Asa ca nu o sa va zic ca o sa muriti pentru ca nu o sa ma credeti, desi una din pricipalele cauze ale decesului in lume este fumatul, pentru ca la fiecare 8 secunde mai moare cineva din cauza acestui viciu.

Deci puneti mana si informati-va ca sa stiti ce dracu va faceti cu mana voastra! Daca dupa ce ati vazut campaniile antifumat, da, acelea cu plamani negri si dinti lipsa, degete topite, familii plangand dupa cei dragi, daca dupa ce ati citit ce i se intampla corpului vostru de fapt si tot mai vreti sa fumati hai sa va zic cum e viata unui fumator de fapt.

Fumez de 5 ani de zile. In primul an fumam cam doua pachete pe saptamana, al doilea trei, ca acum sa ajung la 10.Nu am incercat niciodata sa ma las pentru ca io "este" speciala si mai masochista de felul meu. Asa ca daca simtiti ca mai este speranta pentru voi lasati-va! Daca nu, pregati-va sa va treziti in fiecare dimineata cu gura uscata de parca nu ati mai baut apa de 2 luni de zile, buzele albe si cu o arsita de parca vi s-a transformat in cenusa fiecate papila in cele 6 ore de somn, pregati-va pentru diminetile in care o sa va treziti cu fata in WC simtind ca vreti sa va vomitati plamanii afara, cand ai senzatia ca tusea nu se va mai oprii niciodata si ai prefera sa fie vorba doar de o mahmureala ca macar atunci cu o lamaie scapi, pregati-va sa va usture permanent gatul, sa va arda pe dinauntru daca nu beti apa incontinuu si sa va faceti abonament la farmacie pentru ca la prima raceala o sa aveti nevoie de tone si tone de strepsils, septolete si tantum verde.

"Ador" zilele cand nu am voce si ma chinui dimineata(asta e partea critica a zilei) sa rostesc macar un "pune niste apa la foc". Si daca aveti prieten/prietena nefumatoare nici nu vreau sa ma gandesc prin ce trece saracu om. Nimanui nu-i place sa sarute pe cineva ce miroase a scrumiera sau mai rau, a cadavru. Sa nu mai vorbesc de permanenta senzatie de ceva in gat si de flegma pe care " o donsoara" tre s-a scuipe. Tatalui meu i-au trebuit 2 ani de zile de nefumat ca sa scape de plimbarile la toaleta si atunci mi-am zis ca io n-o sa ajung asa. I was wrong!

Si daca fumati faceti un mic test: urcati in viteza doua etaje sau macar scarile de la metrou si sa vedeti ce se intampla. Va zic io: la capatul scarile va dati duhul si o sa tipati disperati dupa aer. Pun pariu ca starea de neputinta si de imbatranire prematura nu va convine. Mi-au trebuit cateva luni de alergat zilnic sa pot prinde macar un autobuz. Bonus: nu o sa ma puteti aproape niciodata sa trageti aer in piept. O sa va opreasca ceva de fiecare data si daca reusiti pana la capat sigur va apuca tusea. Asa ca la revedere respiratie sanatoasa si adio sentiment de eliberare ca pe vremea cand copii fiind stateati in varful dealului si aspirati intreg oxigenul in voi. It's over.La fel si unghiile care se ingalbenesc, sunt casabile, pielea vi se irita foarte usor.

Nu va doresc sa ajungeti ca disperatii aia din tren care mor dupa o ora daca nu fumeaza asa ca alearga ca disperatii dupa un fum. Mie mi-a trecut faza asta ca deja s prea batrana sa ma mai misc de pe scaun. Dar in cazul in care o sa va luati job unde nu poti fuma circa 3 ore si te mai si fute si seful la cap senzatia ca v-ati da o mana sau un picior pentru un singur fum, ca va tremura mainile numai cand va ganditi la clipa nicotinei...aia e parte chiar nasoala. Iar daca faceti un calcul la cati banii se duc pe un drog ( nu uitati nicotina creaza o mai mare dependenta decat heroina) o sa va puneti mainile in cap ca in loc sa mancati sau sa va luati un gadget nou ii dati pe ceva care va killareste minut dupa minut, fum dupa fum. Eu cheltui peste 2 milioane pe luna pe acest viciu, insa uneori aleg sa nu-mi iau un sandvis fiind lesinata de foame ca sa mai economisesc bani. Dureri acute de piept, respiratie urat mirositoare, sevraj, tuse dusa pana la voma, incapacitatea de a respira pana la capat, bani fututi degeaba, voce ingrosata, sete permanenta, tremur, asta va asteapta fratilor!

E alegerea fiecaruia ce face cu viata lui ( asta pentru toti care ma bat la cap sa ma las) numai sa stiti dinainte ce va asteapta!

Leia Mais

La curs cu Dumnezeu

Azi, de fapt ieri am la curs (aud aleeeeeluuuuuia pe fundal!). Nu stiu ce curs, nu aveam pix, foaie, nic, asa ca m-a apucat somnul instantaneu. Singura fraza care m-a facut sa nu mai balesc banca este za next one:

"Omul e partas la propria lui dumnezeire...aspirand la ceea ce il aseamana cu Dumnezeu." Nu mi se pare ca ne asemanam in mai nimic lui God Almighty, insa ideea e ca mi-am repetat in gand: sunt partasa la propria mea dumnezeire si suna a naibii de bine! Cred ca de asta ma tot uit la Fight Club (seen it a million times). Insa cand stai sa te gandesti ca cel mai aproape de ideea de Dumnezeu e un Tyler Durden ce traieste printre noi parca parca iti vine in cap: maybe God is not the answer. Nu pot sa filozofez la ora asta, poate o sa-mi mai vina vreo idee geniala maine poimaine, daca nu, astept parerea voastra. Ati aspira la dumnezeire?

Eu nu as stii ce sa fac cu natura mea divina. De fapt i-as transforma pe toti barbatii in...ma mai gandesc (tre sa fie urata rau)

P.S. tot ma mai gandesc:P

Leia Mais

Eden al pungilor

Sometimes there's so much beauty in the world I feel like I can't take it, like my heart's going to cave in.



American Beauty este unul din filmele care-ti marcheaza existenta pentru totdeauna. Am vazut filmul acum vreo 4 ani si de fiecare data cand am ocazia il revad cu placere. Faimoasa scena a pungii plutind m-a facut ca de fiecare data cand vad o punga in aer sa ma gandesc la frumusetea pe care o vedea personajul in folia aceea alba. Si azi am vazut multe pungi: albe,albastre,rosii inaltandu-se in micile tornade bucurestene. Si cu slimu in bot am privit circa un sfert de ora una alba rotindu-se incet, aproape de etajul patru si imi simteam vibrand intreg corpul de placere, de vis, de aievea, de frumusete in stare bruta. Si ea se plimba sfioasa prin celulele de aer umplandu-mi inima de armonie si calm,lasandu-mi irisii intr-o stare de convalescenta dulce, nestiind de existenta unei fiinte care se regaseste in lentoarea ei.

Punga aceea alba, pe sunetul molcom de vant te face sa te simti primul om de pe pamant instaurand o uitare de sine pe care nici una din vicii nu ti-o da si stai si te uiti pierdut intr-un univers nestiut parca pana acum in care fiece lucru are logica si ea aspira ca o gaura neagra tot uratul din tine. Si ma proiectam cu mintea intr-un gol in care nu sunt decat pungi care plutesc, aproape ingeresti, ce-mi iau cu ele tristetea, ura, dezamagirile si ma lasa goala pe asfalt prea plina de frumusete si fericire incat sa-mi simt inima vie pana la refuz.

Leia Mais

Nu mai vreau sa fug!

Pierd atata timp cautand locul acela de stat cu capul in maini...nimic. Imi caut raiul. Poate ar trebui sa dau anunt in ziar la pierderi sau la disparitii: paradis pierdut, ultima oara cand a fost vazut era imbracat in liniste, aducea cu un copil, insa poate lua diferite infatisari. Semne distinctive: era a meu...

Uneori ma simt un pic satanista cand ma gandesc la rai...adica mi-ar placea sa fu lasata in pace si sa petrec o eternitate singura cuc. Macar asa nu m-as mai enerva si nu as mai simtii nevoia de tranchilizante (eventual cele date cailor) la fiecare 5 minute. Ascult plain white t's din nou si visez la locul pe care il tot descriu baietii astia. Locul tineretii vesnice, unde nu te cunoaste nimeni si in vazul tuturor esti ascuns. Cineva demult, demult de tot imi zicea de o povestire de a lui Eliade unde era un astfel de loc, un loc in care sa traiesti asa cum vrei tu, sa faci ce vrei tu, sa te plimbi forever. Uite asta da paradis: locul unde nu e nevoie sa fugi vreodata.

E ciudat ce forme a mai luat paradisul in zilele noastre: patul dupa o zi lunga, munti de ciocolata intr-o cura de slabire, sex dupa abstinenta (hai sa zicem 4 luni:P ), alcool, crack, etc. Asta ar fi bun de sondaj: dupa tot cacatul (the so called viata) cum vezi raiul? Ce culoare mai au florile din Gradina Edenului? Le-ai mai udat?

Tot imi repetam inainte: paradisul e in tine. Dar ajungi la punctul ala in care iti vine sa te pui in mijlocul strazii si sa tipi in sus ca un copil razgaiat: da da-mi dracului o data paradisul! Copii vin din rai, ei il vad inainte sa fie vomitati afara de partea aceea a corpului. Asa ca data viitoare ma pun dracului cu curu pe asfalt langa Impinge tava si tip din totii ranunchii ca un Eminescu patetic si penibil ce sunt: mai naste-ma o data!

Leia Mais

Trec secundele

M-am pierdut. ..
Sunt blocata in pustie.
Lua-te-ar dracu de ceas!
M-am ratacit intr-un minut.
Am ramas la secunda asta ciunga si diforma 34
si-mi curg dintii inclestati in pielea de la coate.
Ssss! Liniste!
Ma urmareste 33 ca e mai neagra ca toate.
Miroase a sudoare arsa pe 35.

La naiba!
Iar m-a prins blestemata!

Leia Mais

Nu-mi mai tai unghiile

E aproape 6 dimineata. Nu am mai dormit de mult timp...somnu ala de bebelus...Si imi vin in cap tot felul de intrebari tampite. Gen oare cu ce culoare s-ar imbraca Dumnezeu? Adica de ce toata lumea il vede imbracat in alb? Nimeni nu s-a gandit ca poate lui ii place turquoise. Bet u didn't think about that! Sau chestia cu prosopu...de ce imi spal prosopu daca il folosesc dupa ce m-am spalat? Nu mai spalati prosoape! Sau de ce cresc unghiile...asa la nesfarsit...de ce am unghii? Adica astea de la maini se mai intelege ca se potrivesc perfect in nas, dar la picioare? Asta topic bun. Ce facem cu unghiile de la picioare? Poate ca ar trebui sa le folosim...poate ca exista un scop mai presus de gandirea noastra ingusta pentru ele. Sa dezgropam cu ele pamant, sa ne agatam de copaci, sa ne aparam de restul, sa mergem vesnic pe talpi? De ce cresc unghiile perpetuu? Adica ele sunt singure care cresc dupa moarte...asta ar trebui sa insemne ceva, nu? In momentul in care esti lipsit de spirit, de puls si de tot ce tine de uman singurul liant intre coaja asta de nuca poreclita in general scoarta terestra si luminita, cunoscuta de mine sub denumirea de iad, sunt unghiile. Unghiile vazute ca un axis mundi intre cacat si banuiesc, mai mult cacat. Doamne am ajuns sa scriu despre simbolistica unghiilor. Cred ca trebuie sa dorm...si poate sa-mi aud unghiile crescand in somn.

Leia Mais

Meteo

M-am saturat de vremea de caca din bucuresti! M-am saturat de vinetiu, de fata incremenita in timp si de propriile mele degete. Inca astept ploaia aceea de vara cand picaturile se transforma in microcurcubee si io zburd vesela pe asfalt improscand cu balti in lume! Sa se auda numai celule de ploaie sfarmandu-se de griul cimentului si asezandu-ma in mijlocul strazii, sa stau ascultand doar sunetul sacadat cum imi umple narile, urechile, talpile…Si pentru clipa aceea infima sa nu ma mai simt.

Leia Mais