30.08.2008

Sictir!

Am observat ca sictirul existential ma cuprinde din ce in ce mai tare si de la cate posturi aveam initial pe luna, si din astea mai taiam ca deh, mi se pareau penibile am ajuns sa scriu de abia numarul pe care-l taiam. Mi s-a scurs inteligenta undeva pe covor si cheful e undeva atarnat in cui alaturi de umbrela. Dar azi am decis sa-mi dau si eu cu parerea(sa ma plang) so here it goes:

1. Actiune de binefacere la Henri Coanda (organizatorul prefer sa-l pastrez confidential) pentru ajutorarea sinistratilor. Soare, pranz, 50 spre 100 de grade Celsius si noi suntem tinuti afara pentru ca paznicii "este" smecheri si au nevoie de aprobarea nu stiu cui si a mai nu stiu cui ca ei nu au de unde sa stie cine suntem. Suntem lasati sa trecem de bara ce baricada postul zeilor dupa aratarea listelor. Nimic. Trebuie inca una si inca una. "va rog mutati-va in spatele barei." What the fuck? Incep sa ma intreb daca nu am fata de Bin Laden. Stam. Iar. Inca jumatate de ora. Inca unul se plimba cu mana in sold si se uita cu sictir la fetele galbene din spatele unei bari pe care pana si un copil ar putea s-o sara daca isi pune mintea. Inca un oficial din partea organizatiei. Ia in masina doi. Acelasi raspuns sictirit. Nu se poate. Se dau jos din masina. Imi aprind a mia tigara si daca nu de la soare, de la nervi tot o sa fac explozie. Suntem lasati sa intram dupa o ora. Pe fundal se aude un coleg: "Nu domle. Nu o sa-ti iau nici un avion. " Concluzia: Nu incerca sa faci o fapta buna in Romania ca te arzi...la propriu.

2. Am fost pe la Adfel. Din pacate nu am mai prins si vizionarile insa per total a fost nice. Un batman si un superman plimbandu-se nestingheriti cu placute la gat de parca eram cu totii intr-un film american prost si mai urma sa apara Alba ca zapada cu ceata de pitici(ultimul pitic eu , ca sa ma integrez in atmosfera), un cadravru fals pe podea, putin creepy dar idee ok de la Discovery, o reclama la prezervative cu un corp si capul undeva pe scarile teatrului si sloganul "nu-ti pierde capul. foloseste prezervativul", o parasuta montata de cei de la sprite si o buda luminata fosforescent si amprentata multumita tot celor de la Discovery. ( se lansa ceva pe partea de Crime). Si sa nu uit de tipele de la "biroul de forme", atractia serii pentru indivizii ce faceau entorsa ba de la meci ba de la cate o pitzi pe tocuri. Cam astea mi-au atras mie atentia plus galeria foto din hol unde am vazut cele mai faine lucrari de publicitate neconventionala si pe care daca ma lasa sictirul o sa le pun pe blog.

3. Am vizionat Mamma Mia, film care mi-a aprins o pofta nebuna de Abba asa ca ma intorc la playlist si finalizez in mod sictiresc cu piesa mea de glorie, jale si dor.




Leia Mais

20.08.2008

(De)generatia noua

Incercand sa-mi amintesc cum era prin liceu (job related) si ce faceam exact pe acolo in afara de tigari fumate pe sestache mi-am amintit de o melodie veche veche dar care de fiecare data imi redeseneaza buzele in linie dreapta si care apoi se curbeaza incet, ca si cum colturile gurii mi se strica subit si cedeaza. Cand o aud pe sora-mea cu ce se face acum in liceu, imi pun mainile in cap! In curand o sa ajung ca maica-mea sa incep fiecare propozitie cu sintagma clasica "Pe vremea mea".

Hai ca ma pierd. Ideea postului astuia e ca generatiile se schimba mai repede ca mentalitate decat mi-as fi putut vreodata inchipui si ca nu mai sunt la curent. S-au dus vremurile mele de trombon in ora de religie cand proful tipa "blasfemie!faceti pacate!" S-au dus vremurile mele de glorie cand plecam si uitam sa ma intorc la scoala si faceam stanga imprejur (aveam un liceu mare, nu era usor pentru conditia mea fizica) doar doar sa nu dau bot in bot cu directorul. S-au dus vremurile cand foloseam mailul doar in weekend sa vad a cui mai e ziua si sa nu care cumva sa uit. S-au dus vremurile cand daca telefonul tau avea sunete polifonice erai zeul tehnologiei. S-au dus vremurile cand cafeaua bauta de dimineata asortata cu un Malboro Lights(nu fumez de-o vesnicie Kent, nu era "trendy" pe atunci) insemna ca deja esti un fumator profi si ca ceilalti rookies trebuie sa te ia ca exemplu si sa nu se mai faca verzi la fata.

Nu mai zic botezul, bulgareala, balul, cuplarile perpetue, popular vs non popular, culminand cu cireasa de pe tort care era chiulul pentru mine, certuri cine se aseaza in banca cu cine, covrigii din pauza mare, toate desi pe vremea aceea drame existentiale, imi trezesc acum o fobie cumplita de oglinda.

Ce fac liceeni acum? Pai filmeaza profii in timp ce predau si posteaza filmuletele pe Youtube, cu cat mai multe, cu atat mai "cool"(god ce urasc cuvantul asta). Le creaza profile de Hi5 si posteaza comentarii pe seama carora rad ore intregi. Isi aprind cate o tigara de pe hol si bat dirigul pe umar cu cate un "Neata coaie!". Isi gasesc iubirea vietii si uita ca in viata mai faci si SIDA. Devin iar macabra. Au internet pe mobil pentru ca messengerul e locul unde se intampla tot (ce dracu s-a ales de cafenele?Sau de televizor?). Cea mai populara fata trebuie sa aiba cel putin 3 poze cu botul in forma de rat, machiat in lip gloss roz si asezonat cu Iphone. Petrecerile sunt in toalete(cel putin eu asta vad pe Hi5) sau pe o canapea de scai alb. Sunt de moda veche, e clar! Cam asta stiu eu despre anii de liceu 2008. But...there must be something good. So..help!

Ce le place liceenilor de azi? Ce fac in afara de hi5 si messenger? I really need it!

P.S. Cate paranteze! Cata frustrare!

Leia Mais

14.08.2008

Alegoria broscutelor

Nu stiu cine e autorul. Eu am luat-o de aici.
A fost odata un grup de broscute. Si aceste broscute voiau sa se ia la întrecere.
Telul lor final era sa ajunga în vârful unui turn foarte înalt. Auzindu-se despre aceasta mareata întrecere, se adunasera deja multi spectatori.Acestia venisera din toate colturile tinutului pentru a urmari cursa si a le încuraja pe broscute. Cursa urma sa înceapa...Totusi... dintre spectatori nu credea nici unul ca vreuna din broscute va reusi sa ajunga în vârful turnului. Tot ce se auzea erau exclamatii de genul: „Oh, ce obositor!!! Nu vor reusi niciodata sa ajunga sus!“ sau: „Nici nu au cum sa reuseasca, turnul este mult prea înalt!“Broscutele începura sa abandoneze... cu exceptia uneia singure, care se catara vioaie mai departe...„E mult prea obositor! Nu va putea nimeni sa ajunga sus!“ continuau sa strige cei adunati acolo.Tot mai multe broscute se resemnau si abandonau... exceptând una singura care se catara consecvent mai departe... Nu voia cu nici un chip sa abandoneze! În final renuntasera toate, cu exceptia acelei broscute, care cu o imensa ambitie si tenacitate reusi sa ajunga singura în vîrful turnului!Concursul desemnându-si câstigatorul , toate celelalte broscute precum si cei ce se adunasera sa le vada au vrut sa afle cum a reusit broscuta sa ajunga totusi în vârf, dupa ce toate celelalte se vazusera nevoite sa abandoneze cursa!Unul din spectatori se duse la broscuta s-o întrebe cum de a reusit sa faca un efort atât de mare si sa ajunga în vîrful turnului. Si spre surprinderea lui… si a celorlati adunati acolo afla ca...

Broscuta învingatoare era surda!!!

Leia Mais

Leapsa de 2 euro

Mda...Nenea Tunaru mi-a trimis o leapsa care tocmai a costat-o pe mama 2 euro. Si mda...mama imi plateste abonamentul (emoticon cap plecat de rusine). Leapsa consta in a trimite un mesaj gol la 879 pentru a da 2 euro sinistratilor.

De ce am trimis mesajul? Pai pentru ca altfel nu puteam sa scriu postul asta. Mi se pare penibil sa zic ca eu sunt mai presus si tocmai ca sa nu fiu ca ceilalti nu o sa trimit. Nu pot sa zic ca am incredere in genul asta de actiuni pentru ca nu stii exact unde ajung acesti bani si stiu ca exagerez, dar genul asta de situatii imi aminteste de pariul lui Pascal. In cel mai rau caz cei 2 euro ajung in buzunarul deja plin al unui responsabil cu actiunea asta, iar tu pierzi 70 mii pe care oricum ii dadeai pe tigari, in cel mai bun caz nu imbogatim pe nimeni ci doar aducem un zambet pe fata unui nenea Ion cu cizme pana in gat. So...it's kinda obvious de ce am facut gestul.

Nu l-am facut din egoism asa cum preciza Tunaru pentru ca nu ma afecteaza cu nimic. Probabil ca m-as transforma brusc intr-o hedonista daca ar fi fost vorba de banii mei, dar nu e cazul.

So...revin la tigara mea dinainte, din culcusul meu protectiv si calduros, asigurandu-va ca nu o sa mai indrept nici un gand spre zona acvatica. Ma cunosc prea bine...
Leapsa merge mai departe la mantzy si razvi.

Leia Mais

01.08.2008

Metroul

Ora 11. Metroul vantura capete obosite. "Atentie, se inchid usile". Metroul e precum viata. Esti obligat sa intrii in ea si imediat se inchid usile in spatele tau. Si stand cu ochii pierduti undeva pe geam, vezi cum totul se perinda si inauntru toti stau nemiscati si tristi ignorand miscarea dinafara. Nici nu-ti dai seama cand ai ajuns la urmatoarea statie. Unii coboara, altii se urca...Tu doar astepti. Si o ia iar din loc. Iti privesti reflectia in timp ce iar afara schimbarea se petrece in viteza si nu reusesti sa deslusesti mai nimic. Alta statie. Cand dracu am ajuns si la asta? Acelasi mecanism de urcare si iesire. Parca iti pare rau ca a coborat tipul dragut de langa tine. Incepusesi sa te atasezi de el. Eh...mai e pana cand ajungi la destinatie. Sigur o sa mai fie unul. Coboara si femeia cu privire blanda din colt care s-a uitat cu melancolie la tine pana acum. Nu-ti pasa. Alte ziduri, alte statii. Se goleste treptat si nu-ti poti ascunde mirarea ca esti singur. Iar viteza...te simti din ce in ce mai obosit. Nici nu te mai uiti la imaginile fugitive de pe geam. Tii capul in jos si astepti statia ta. Nu ai vrea sa uiti iar sa cobori. Ai mai patit-o si e frustrant sa gresesti statia. Gata...S-a terminat. Mai ramane sa-ti intinzi capul pe perna...

Leia Mais