Poveste

Afară plouă. Se plimbă pe stradă şi de abia mai recunoaşte locurile. A locuit vreodată aici? Vede blocul vechi impaienjenit de timp. Totul ii e strain. A promis ca se intoarce acasa. Numai ca alta fiinta a facut promisiunea in locul ei. Isi propteste geanta de usa. A promis ca nu va uita. Si nu si-a uitat casa. Cheia rasucind sparge in zgomote scara blocului. E la fel cum a lasat. Pana si pata de cafea de pe covor nu s-a estompat mai deloc. Nu are chef sa stea inauntru. Nu-si ia umbrela si pleaca molcom. Chipuri straine se misca furnicand aleea. Nu-si amintea de ce s-a intors…Luna e la fel, ploaia e la fel, blocuri identice…Ii fulgera chipul in minte. Se intorsese pentru ca isi dorea sa-l vada. Ii fusese dor de rasul lui. Si de povesti. Baltile reflectau un alt chip. Nici ei nu-i venea sa creada cat se schimbase in 2 ani. Se apropie de cartierul lui. E in fata magazinului. Se uita la ea. N-o recunoaste. Nici o tresarire macar. O arde pe dinauntru si trecutul i se deruleaza ca un film prost. Vroia sa-i auda vocea dupa atat de mult timp. « Un Activia va rog ». Zambeste si i se scurge o lacrima pe obrazul inrosit. Se apropie timida. Isi aminteste tot. Numai ca ea nu mai era asa cum o stia el. Aude bubuituri in urechi ca si cum piramide se prabusesc inauntru. Locul ei nu mai e aici. Ridica palma si ii face un semn discret de la revedere. El nu observa. Inca o lacrima pe ciment. Scoate telefonul. « o rezervare va rog pentru avionul de la ora 6 spre Paris se poate ? Multumesc. »…Se uita inca o data la el. In aer se sparg ultime cuvinte: « La revedere, drag prieten… »