Un cutu

Ii e frig...Stapanii l-au alungat de acasa si acum bantuie strazi intunecoase, hranindu-se doar cu stropii de ploaie ce se preling de pe frunze. Cu ochi mari si negrii cauta un colt sa-si odihneasca oasele imbatranite prea devreme. Isi aminteste de zambetul copilului cand l-a scos din cutia de cadou si a exclamat "Cutu!". Ii e dor de casa...atat de dor... si-si aseaza capul pe blana aurie, imaginandu-si ca e covorul din sufragerie, incercand sa-si aminteasca ce parfum aveau scamele. Si-a gasit o cutie si asteapta mila cuiva sa-i incalzeasca labutele tocite de asfalt. Nu e nimeni, doar rasuflarea de orfan si izul de canal. Priveste in jur si luminile de stalp citadin se transforma in palpairi de instalatie de Craciun. Miroase a rom si prajituri, iar gura i se inunda cu saliva alba. Vede iar chipuri si rasete. Nu-si mai gaseste casa. E pierdut pentru totdeauna de covorul moale. Ochii i se umezesc iar. Cutia e prea stramta si ploaia i se loveste de blana, zdrobindu-se strop cu strop. Nu o sa mai simta niciodata miros de prajituri. Nu o sa mai vada zambetul si incantarea unei noi vieti. El e Cutu si nu mai are casa. Si-si plateste pacatele la intersectie, adormind pentru ultima data.